Actualitate

ALERTĂ ! Ce organizaţii maghiare din România primesc de la Budapesta 100 de milioane de euro

O serie de organizaţii maghiare din România vor beneficia de un sprijin financiar de peste 100 de milioane de euro, potrivit unei hotărâri de guvern adoptat de Executivul de la Budapesta. Banii vor fi alocaţi din bugetul pe anul trecut al statului vecin şi vor sosi în România exact în anul în care ţara noastră sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire.

Suma cea mai mare, de 26,78 miliarde de forinţi (90 milioane euro) o va primi Eparhia Reformată din Ardeal. Din aceste fonduri vor fi finanţate deferite programe, achiziţii mobiliare şi imobiliare, precum şi cheltuielile curente de funcţionare.

Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia va primi 1,5 miliarde de forinţi (aproximativ 4,7 milioane euro).

Vor mai primi finanţare o serie de organizaţii civice. De exemplu, Fundaţia Mans Sana, finanţatorul Academiei de Hochei pe Gheaţă din Cârţa (localitatea de naştere a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor) va primi 810 milioane de forinţi (2,5 milioane euro).

Asociaţia Erdélyi Médiatér, care finanţează funcţionarea portalului de ştiri Főtér.ro va beneficia de un sprijin de 1,45 miliarde de forinţi (4,6 milioane euro). Pentru a putea face o comparaţie, amintim că această sumă pe care o primeşte un singur portal, este aproximativ egală cu suma pe care o primeşte UDMR de la Guvernul României pentru finanţarea tuturor instituţiilor culturale maghiare.

Este de menţionat că cel mai mare trust de presă în limba maghiară din România, Editura Udvarhelyi Híradó, care recent a solicitat declanşarea procedurii de reorganizare judiciară pentru că a ajuns în incapacitate de plată, nu a primit nimic.

Explicaţia acestui fapt – arată sursele noastre – este aceea că finanţatorul Editurii Udvarhelyi Híradó este Fundaţia „Határok nélkül a magyar nyelvű sajtóért” (Fără frontiere pentru presa de limba maghiară) care este în proprietatea omului de afaceri Simicska Lajos, un prietenul premierului Orbán Viktor şi unul dintre fondatorii partidului Fidesz, în prezent partid de guvernământ în Ungaria. Simicska a fost considerat principalul sponsor al Fidesz şi întreprinzătorul preferat al guvernului, care beneficia de cele mai bune contracte cu statul.

În anul 2015 însă, relaţia dintre Orbán şi Simicska s-a rupt, omul de afaceri l-a acuzat pe premier că a fost agent secret al poliţiei politice din Ungaria şi că ar face jocurile Moscovei, din cauză că este şantajat de către serviciile secrete ruseşti.

Din acest motiv, Guvernul Orbán nu mai alocă bani trustului de presă al lui Simicska, iar acesta din urmă nu este interesat de menţinerea ziarelor maghiare din Transilvania.

Potrivit jurnalistului de investigaţie Sipos Zoltán, publicat într-o postare pe Facebook, este posibil ca prin suma deosebit de mare care a fost alocată finanţatorului Főtér.ro se intenţionează preluarea trustului maghiar de presă Udvarhelyi Híradó de către guvernul maghiar din proprietatea lui Simicska.

Această ipoteză este cu atât mai credibilă cu cât odată cu apropierea alegerilor din Ungaria, a crescut importanţa voturilor cetăţenilor maghiari din România. Fidesz – împreună cu UDMR – duce o campanie puternică pentru mobilizarea electoratului Fidesz din România pentru a participa la aceste alegeri. Pe de altă parte, omul de afaceri Simicska Lajos are în prezent un parteneriat cu partidul Jobbik, catalogat de mult timp de extremă dreapta, dar care în ultima perioadă încearcă să se avanseze spre centrul eşichierului politic şi a devenit concurentul cel mai redutabil al Fidesz.- partid interesat în „domesticirea” presei maghiară din România. Jurnalistul Ágoston Hugó, cel care a fost concediat de la portalul maszol.ro (finanţat de Fundaţia Progress, care la rândul ei se află în proprietatea UDMR) a acuzat într-o scrisoare deschisă adresată lui Kelemen Hunor presiuni politice în ceea ce priveşte eliminarea sa din colectivul de redacţie, făcând trimitere la Fidesz.

În ipoteza în care acest scenariu se va realiza, Fidesz – cu excepţia mediei publice maghiare şi a câtorva publicaţii locale – va controla întreaga presă maghiară din România, cu toate consecinţele posibile ale acestui fapt.

To Top