Actualitate

Ce ministru din Guvernul Dancilă a fost comparat cu Guseth după „prestația” din Parlament

Președintele Comisiei economice, senatorul PNL, Daniel Zamfir, l-a atacat pe ministrul validat pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă, ca fiind varianta masculină a doamnei Guseth, cea care a fost propunerea pentru ministerul Justiției în Guvernul tehnocat Dacian Cioloș și care a avut o prestație extrem de slabă în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului.

„Este varianta masculină a doamnei Guseth (ministrul Justiței propus în guvernul tehnocrat Cioloș – n.r.). Dacă îl mai lăsam (la audieri în comisie – n.r.) încă o jumătate de oră, omul se pierdea total, sincer. După cum am observat, nu a spus mai nimic. A stat cu niște foi în fața. S-a încurcat total în explicații. A vorbit despre codul economic. Păi, ce are codul economic, care prevede niște măsuri fiscal bugetare, ori măsurile fiscal-bugetare le face ministerul de Finanțe. Nu se ocupă ministerul Economiei de codul fiscal. Să fim sinceri. Ca să nu mai spun că atunci când a fost întrebat de legea redevențelor a dat-o și acolo în gard. Legea revedevențelor care, într-adevăr, s-a constitut anul trecut un comitet interministerial care să propună legea redevențelor. Dl. ministru, pentru că va fi ministru, nu a fost în stare să spună ce este cu legea redevențelor și când va intra în vigoare. A  confundat offshore cu onshore. Vă spun, dacă mai stătea o jumătate de oră asistam exact la episodul doamnei Guseth”, a declarat senatorul PNL Daniel Zamfir, imediat după audierea ministrului Economiei în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, fiind validat cu 42 de voturi pentru, 18 împotrivă şi nicio abţinere.

De subliniat că în calitate de parlamentar, deputatul PSD Dănuţ Andruşcă a avut doar o luare de cuvânt de când a fost ales. Acest lucru s-a întâmplat la momentul depunerii jurământului!

Dănuţ Andruşcă a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi la 32 de ani!!!

Între 1994 și 2013, Andrușcă a fost director general la SC Ulprod Târgu Neamț, firmă la care, potrivit propriei declarații de interese, deține 75% din acțiuni.

Potrivit SEAP, SC Ulprod SRL a avut 17 contracte cu statul în perioada 2007-2012, iar valoarea totală a acestora ar depăși echivalentul a 800.000 de euro (Compania Națională a Uraniului – 616.891, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare – 569.250 lei, Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA – 67.560 lei, Complexul Energetic Turceni – 41.651 lei, Societatea Națională a Lignitului Oltenia – 290.623 lei, Complexul Energetic Turceni – 335.603 lei).

În CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților, Dănuţ Andruşcă a trecut, la capitolul „limbi străine”, doar „limba engleză, nivel mediu”. La capitolul „competențe de comunicare”, deputatul PSD a trecut „capacitate de adaptare sporită, comunicare, seriozitate, o bună capacitate de comunicare, obţinută ca urmare a experienţei de director”.

Catalogat ca fiind un politician cvasi-necunoscut, el a făcut bani în anii tranziției, doar cu bacalaureatul, din afaceri cu cauciuc.

Potrivit declarației de acere, noul ministru al Economiei are zece terenuri agricole și intravilane în județul Neamț, un apartament și o casă de locuit în Târgu Neamț, un autoturism Toyota și economii la bănci de „sub 5.000 de euro”. În 2016 a obținut din salarii 1.000 de lei ca membru în APASERV S.A Neamț, 60.350 de lei ca administrator special al Cuprumin Abrud, 24.544 de lei ca președinte Consiliului de Administrație al Conversim București, plus alți 3.250 de lei ca consilier județean al CJ Neamț. Soția acestuia, director la firma familiei, Ulprod, a încasat 12.391 de lei.

To Top