Actualitate

Cel mai sângeros atac armat din istoria SUA. Criminalul care a ucis 58 de oameni, un contabil milionar

Organizaţia extremistă Stat Islamic a revendicat rapid măcelul din Las Vegas, însă autorităţile americane exclud orice pistă legată de terorismul jihadist. Poliţia din Las vegas susţine că cel care a ucis cel puţin 59 de oameni era un prosper investitor imobiliar a cărui avere se ridica la câteva milioane de dolari şi nu avea niciun fel de condamnare anterioară, nici măcar pentru parcări ilegale, nicio boală mentală, afiliere politică sau religioasă.

Criminalul, identificat ca fiind Stephen Paddock avea, totuşi, un viciu: jocurile de noroc. Cu doar câteva săptămâni înainte de atacul dement, el cheltuise zeci de mii de dolari în cazonourile din Las Vegas.

Criminalul nu avea copii, divorţase de două ori şi se pare că se concentrase în ultima perioadă pe jocurile de noroc, în care a crezut că găseşte o nouă sursă de venit. Dar pierderile din ultimele săptămâni se pare că l-au dereglat.

In camera de hotel unde se cazase Paddock, Poliţia a decoperit avea 23 de arme de foc, iar alte 19 arme au fost găsite la proprietăţile deţinute de acesta.

Stephen Paddock a lucrat la compania Lockheed Martin între 1985 şi 1988 şi activase ca şi contabil înainte de pensionare. “Averea sa, provine din afacerile din afaceri imobiliare”, a declarat fratele criminalului, Eric Paddock. Acesta a adăugat că fratele său “nu a arătat niciun moment vreun semn că ar fi un ucigaș în masă”.

Într-un interviu acordat Daily Mail, Eric Paddock (FOTO) a spus că „Stephen era un om obișnuit, care juca din când în când la Las Vegas și căruia îi plăcea să mănânce un burrito”. “Nu avem o relație prea apropiată, dar vorbim ocazional. Nu găsesc vreun motiv, nu are niciun sens. Ceva s-a întâmplat, și-a ieșit din fire sau ceva semănător”, a spus fratele criminalului, care a subliniat că întreaga familie este acum șocată și îngrozită de faptele petrecute, dar și de posibilitatea de a fi ținta unei răzbunări. Despre arsenalul pe care polițiștii l-au găsit în casa lui Stephen Paddock, fratele nu cunoștea prea multe. Acesta a declarat că știa de existența unor arme deținute legal, dar niciuna nu era automată și că, în general, fratele său nu era un mare pasionat al armelor de foc.

Ultimele discuții cu Stephen au avut loc în urmă cu o săptămână, când cei doi a vorbit despre mama lor, care locuiește peste drum de Eric.

To Top