Actualitate

China şi Rusia au sprijinit SUA la ONU pentru impunerea de sancţiuni Coreei de Nord

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni în unanimitate, la iniţiativa SUA, a opta serie de sancţiuni împotriva Coreii de Nord ca urmare a testului nuclear de la 3 septembrie. In premieră, iniţiativa SUA a fost susţinută de China şi Rusia – cei mai apropiaţi susţinători ai regimului de la Phenian.

Noile restricţii vizează exportul de textile din Coreea de Nord şi reducerea aprovizionării cu petrol şi gaze naturale.

SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia au apreciat că rezoluţia adoptată este “foarte solidă, echilibrată şi permite ONU să îşi afirme unitatea şi determinarea”. Premierul nipon, Shinzo Abe, a apreciat “în mod deosebit rezoluţia rapidă şi fermă” care, în opinia Guvernului de la Tokyo, demonstrează că întreaga “comunitate internaţională trebuie să îşi accentueze presiunile asupra Coreii de Nord la un nivel nou şi fără precedent” pentru ca Phenianul “să îşi schimbe politica”.

Pentru a-şi asigura sprijinul Rusiei şi Chinei, SUA a fost nevoită să diminueze pretenţiile sale iniţiale şi să întărească paragrafele din textul său destinate căutării unei soluţii paşnice a crizei. Noua rezoluţie îl adaugă pe Pak Yong Sik, responsabil al programului balistic, pe o listă neagră, în acelaşi timp cu trei agenţii nord-coreene (printre care cea responsabilă cu propaganda regimului), dar l-a exclus pe Kim Jong Un.

In paralel cu ONU a reacţionat şi NATO, care, prin vocea secretarului general Jens Stoltenberg, a atenţionat că Phenianul „este o ameninţare globală şi necesită un răspuns global şi care include de asemenea NATO”.

Coreea de Nord a avertizat SUA că le va provoca “cea mai mare suferinţă şi  durere“ dacă vor continua să se exprime pentru înăsprirea sancţiunilor la adresa ei.

To Top