Actualitate

Cioloș, mesaj pentru societatea civilă: Soluțiile nu sunt la politicieni, trebuie să ne implicăm mai mult!

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că energia contestării, rezultată în urma ieşirilor în stradă, trebuie canalizată într-o energie pozitivă a construcţiei.

 „Am primit în ultima perioadă foarte multe solicitări, aproape culpabilizatoare, <<de ce nu te mai implici?>> şi vreau să spun că răspunsul pe care îl dau este acesta: cu toţii trebuie să ne implicăm în mod activ, nu doar stând în faţa calculatorului, nu doar dând like-uri, nici măcar doar ieşind în stradă. E un prim pas esenţial să ştii să îţi aperi nişte valori şi principii, dar e nevoie de mai mult decât atât, energia asta a contestării, care e deja o formă de exprimare a unor aşteptări vizavi de modul în care vrem să meargă societatea înainte, să o canalizăm într-o energie pozitivă a construcţiei. Sunt convins că această energie, cu imaginaţia pe care o avem şi experienţele pe care le-am trăit fiecare, ne poate ajuta să găsim soluţiile cele mai bune împreună”, a afirmat  Cioloş.

Acesta consideră că România se află în prezent într-o fază de tranziţie, de la o guvernanţă piramidală la una de reţea.

„Altfel spus, cred că în perioada următoare nu vom mai putea găsi soluţii la problemele cu care ne confruntăm doar delegând responsabilitatea unor lideri, oameni politici care au făcut o meserie din activitatea de om politic, ceea ce nu cred că e un lucru bun, deci nu vom mai găsi soluţii doar delegând unui grup de lideri conducerea societăţii, avem nevoie să ne asumăm noi, în grupurile noastre care trebuie să puse în conexiune ca să putem, împreună, să găsim soluţii la problemele pe care le avem. În acest context e nevoie de implicarea fiecăruia, personal”, a subliniat fostul premier.

To Top