Actualitate

De duminică, producătorii de deşeuri trebuie să le colecteze separat, ca să nu rişte amenzi de până la 40.000 lei

Mai multe reguli importante pentru cei care produc sau dețin deșeuri, cât și pentru cei care colectează, transportă sau valorifică deșeuri în România, vor fi puse în aplicare începând de duminică. Practic, va fi instituită obligația autorităților locale de a aplica mecanismul ”plătești pentru cât arunci” și nu doar aplicarea opțională a acestuia. Necolectarea separată a categoriilor de deșeuri enumerate va fi considerată contravenție și va fi sancționată cu amenzi de la 20.000 la 40.000 de lei, în cazul firmelor, scrie avocatnet.ro.

Practic, prin OUG nr. 68/2016 a fost introdus conceptul “plătești pentru cât arunci”, iar aplicarea acestui mecanism vizează în mod direct atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice care produc și aruncă gunoi. În forma actuală, aplicabilă până duminică, actul stabilește că, în vederea stimulării colectării separate a deșeurilor de la populație, autoritățile publice locale aplică acest instrument economic “acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, economic si al protecției mediului”.

Insă o dată cu publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 166/2017 privind aprobarea OUG nr. 68/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, începând de duminică va fi instituită obligația autorităților locale de a aplica mecanismul ”plătești pentru cât arunci” și nu doar aplicarea opțională a acestuia.

Concret, documentul introduce reguli mai dure în privința gestionării deșeurilor, inclusiv obligația producătorilor și deținătorilor de a colecta selectiv cel puțin hârtia, sticla, metalul și plasticul. O astfel de obligație va reveni operatorilor economici, mai precis producătorilor de deșeuri (cei care pun pe piață ambalaje, echipamente electrice, baterii etc) și deținătorilor de deșeuri.

Necolectarea separată a categoriilor de deșeuri enumerate va fi considerată contravenție și va fi sancționată cu amenzi de la 20.000 la 40.000 de lei, în cazul firmelor.

 

To Top