Actualitate

DECIZIE ISTORICĂ a CJUE: România NU ESTE OBLIGATĂ să legalizeze căsătoriile homosexuale!

 

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, azi, că noţiunea „soţ”, în sensul dispoziţiilor dreptului UE privind libertatea de ședere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor familiilor lor, cuprinde soţii de acelaşi sex. CJUE a conchis că deşi statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii Europene prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, resortisant al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor”, se precizează în comunicat.

„Domnul Relu Adrian Coman, resortisant român, şi dl. Robert Clabourn Hamilton, resortisant american, au locuit împreună timp de patru ani în SUA înainte de a se căsători la Bruxelles în 2010. În decembrie 2012, dl. Coman şi soțul său au solicitat autorităților române să le fie comunicate procedura şi condiţiile în care dl. Hamilton putea, în calitatea sa de membru al familiei dl. Coman, să obțină dreptul de a locui în mod legal în România pe o perioadă mai mare de trei luni.

Această cerere se întemeia pe directiva privind exercitarea libertății de circulaţie , care permite soțului unui cetăţean al UE care şi-a exercitat această libertate să se alăture soţului său în statul membru în care acesta din urmă locuiește.

Răspunzând la această solicitare, autorităţile române i-au informat pe domnii Coman şi Hamilton că acesta din urmă beneficia numai de un drept de ședere pe o perioadă de trei luni, pentru motivul, printre altele, că el nu putea fi calificat în România drept „soț” al unui cetăţean al UE, întrucât acest stat membru nu recunoaşte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex („căsătorii homosexuale”).

Domnii Coman şi Hamilton au introdus în aceste condiţii o acţiune în faţa instanţelor române prin care solicitau constatarea existenţei unei discriminări pe criteriul orientării sexuale, în ceea ce privește exercitarea dreptului de liberă circulaţie în UE. Fiind sesizată cu o excepţie de neconstituționalitate ridicată în cadrul acestui litigiu, Curtea Constituțională din România întreabă Curtea de Justiţie Europeană dacă dl. Hamilton intră în sfera noțiunii de „soț” al unui cetăţean al UE care şi-a exercitat libertatea de circulaţie şi trebuie, prin urmare, să i se acorde un drept de şedere permanentă în România.

Prin hotărârea pronunţată astăzi, CJUE amintește mai întâi că directiva privind exercitarea libertății de circulaţie reglementează doar condiţiile de intrare şi de ședere ale unui cetăţean al UE în alte state membre decât cel al cărui resortisant este şi că ea nu poate constitui temeiul unui drept de ședere derivat în favoarea resortisanţilor unui stat non-UE, membri ai familiei unui cetăţean al UE, în statul membru al cărui resortisant este acest cetăţean.

Directiva nu este, aşadar, susceptibilă să constituie temeiul unui drept de ședere derivat în favoarea dl. Hamilton în România – statul membru al cărui resortisant este dl. Coman.

Curtea amintește însă că, în anumite cazuri, unor resortisanţi non-UE, membri ai familiei unui cetăţean al UE, care nu pot beneficia, în temeiul dispoziţiilor directivei, de un drept de ședere derivat în statul membru al cărui resortisant este acest cetăţean, li se poate recunoaşte un asemenea drept în temeiul art. 21 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea UE (dispoziţie care conferă în mod direct cetăţenilor UE dreptul fundamental şi individual de liberă circulaţie şi ședere pe teritoriul statelor membre).

Curtea arată în continuare că condiţiile de acordare a acestui drept de ședere derivat nu trebuie să fie mai stricte decât cele prevăzute de directivă pentru acordarea unui asemenea drept de ședere unui resortisant al unui stat non-UE, membru al familiei unui cetăţean al Uniunii care şi-a exercitat dreptul de liberă circulaţie stabilindu-se într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este.

Curtea constată că, în cadrul directivei privind exercitarea libertății de circulaţie, noțiunea „soț”, care desemnează o persoană legată de o altă persoană prin căsătorie, este neutră din punctul de vedere al genului şi este, aşadar, susceptibilă să înglobeze soțul de acelaşi sex al unui cetăţean al Uniunii.

Curtea precizează însă că starea civilă a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la căsătorie, este o materie care intră în competenţa statelor membre şi că dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competenţe, statele menţionate fiind astfel libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria homosexuală.

Ea amintește de asemenea că Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituționale.

Curtea consideră cu toate acestea că refuzul unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, căsătoria acestui resortisant cu un cetăţean al Uniunii de acelaşi sex legal încheiată într-un alt stat membru este susceptibil să împiedice exercitarea dreptului acestui cetăţean de liberă circulaţie şi de ședere pe teritoriul statelor membre. Aceasta ar face ca libertatea de circulaţie să varieze de la un stat membru la altul în funcţie de dispoziţiile de drept naţional care guvernează căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

În aceste condiţii, Curtea amintește că libera circulaţie a persoanelor poate face obiectul unor restricţii independente de cetăţenia persoanelor în cauză, cu condiţia ca aceste restricţii să se întemeieze pe consideraţii obiective de interes general şi să fie proporționale cu obiectivul legitim urmărit de dreptul naţional.

În această privinţă, ordinea publică, invocată în speță drept justificare pentru a restrânge dreptul de eliberă circulaţie, trebuie interpretată în mod strict, astfel încât sfera ei să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituțiilor Uniunii.

Obligaţia unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituției căsătoriei în acest prim stat membru.

În special, această obligaţie nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său naţional, instituția căsătoriei homosexuale.

În plus, o asemenea obligaţie de recunoaştere exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat non-UE nu aduce atingere identității naţionale şi nici nu ameninţă ordinea publică a statului membru în cauză.

Curtea amintește în sfârșit că o măsură naţională care este de natură să împiedice exercitarea liberei circulaţii a persoanelor nu poate fi justificată decât dacă această măsură este conformă cu drepturile fundamentale care sunt garantate de Carta drepturilor fundamentale a UE. Întrucât dreptul fundamental la respectarea vieții private şi de familie este garantat la articolul 7 din cartă, Curtea arată că şi din jurisprudenţa CEDO reiese că relaţia pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii „viaţă privată”, precum şi a noțiunii „viaţă de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeaşi situaţie”, se arată în comunicatul CJUE.

To Top