Actualitate

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu îl mitraliază pe Dragnea: ”Mi se pare mizerabil!”

Scandal enorm în PSD înaintea Congresului de sâmbătă. Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat că măsura luată în PSD ca în Congres să fie ales din partea fiecărei regiuni un bărbat și o femeie este ilegală și neconstituțională. Rădulescu susține că măsura seamănă cu politica anilor ‘50, când se dorea eliminarea unor oameni incomozi pentru liderul partidului.

”Mi se pare mizerabil! Probabil că în felul ăsta nu vor putea să candideze nici oameni precum Nicolae Bănicioiu, Ecaterina Andronescu sau Eugen Teodorovici. După părerea mea aceste alegeri reprezintă o farsă. Mai degrabă reprezintă niște numiri, nu niște alegeri. Nu s-a întâmplat în 27 de ani așa ceva în PSD! Chestiunea asta care se face, de a interzice unui membru dreptul constituțional de a candida pentru orice funcție în partid este ilegală și poate unii ar face bine să pună mâna să mai citească statutul PSD. Această modalitate de a face alegeri mi se pare ilegală, imorală și neconstituțională. Eu l-am susținut pe președintele partidului și îl susțin, dar nu pot să susțin niciodată în viața mea o măsură care seamănă cu perioada anilor ‘50, când se foloseau astfel de măsuri pentru a scăpa de oamenii incomozi”, a tunat Cătălin Rădulescu.

Deputatul PSD a anunțat că dacă lucrurile vor rămâne așa, după Congres va merge în instanță și i-a îndemnat pe colegii nemulțumiți din PSD să facă același lucru.

 

To Top