Actualitate

Din 2020: Parchet european antifraudă la Luxemburg. Va avea competențe și în România

Parlamentul de la Strasbourg a aprobat crearea unui Parchet European pentru combaterea fraudei cu fonduri europene, după ce 456 de europarlamentari au votat „pentru” noua instanță, 115 împotrivă, iar 60 s-au abținut. Parchetul va avea competențe şi în România, iar biroul central va fi în Luxemburg și ar putea deveni operațional în 2020.

Parchetul european îi va investiga și urmări penal pe cei care comit infracțiuni ce prejudiciază bugetul Uniunii Europene. Acum acest lucru poate fi făcut doar de autoritățile naționale, jurisdicția terminindu-se la granițe.

Noua instanță antifraudă va avea competențe numai în cele 20 de state membre care au acceptat să participe la o așa-numită „cooperare consolidată”. Printre ele se află România, Bulgaria, Germania, Franța sau Spania. Opt state europene – printre care Olanda, Polonia și Ungaria – nu participă, dar se pot alătura în orice moment cooperării dacă doresc.

„Stabilirea unui procuror european este fără îndoială o parte fundamentală a integrării europene în privinţa dreptului penal. Această necesitate provine din numeroasele acte ilegale comise. Potrivit datelor Comisiei Europene, în fiecare an bugetele naţionale pierd aproape 50 de miliarde de euro venituri din TVA din cauza fraudei transfrontaliere”, a spus Barbara Matera, raportor Parlamentul European.

Parchetul european va avea un procuror șef și procurori din statele participante, dar și o structură descentralizată, cu procurori delegați în fiecare stat membru. Va viza în special fraudele în cazul fondurilor structurale europene și va avea competențe în privința depistării fraudelor cu TVA, pentru sume de peste 10 milioane de euro.

 

To Top