Actualitate

DNA, pe urmele băiatului lui Liviu Dragnea

Fiul lui Liviu Dragnea este menționat în rechizitoriul trimis de procurorii DNA la instanță în dosarul în care compania Tel Drum și administratorii săi sunt acuzați de fraudarea fondurilor europene. Valentin Ștefan Dragnea este menționat ca proprietarul unor firme față de care s-a disjuns un nou dosar.

Societatea Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan – reprezentanţi ai firmei – au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, informeaza DNA în decembrie 2017.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi WFA Impex SRL, persoană juridică, dar şi Ion Florian, reprezentant al WFA Impex SRL şi Neda Florea, reprezentant al Tel Drum SA, fiecare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

În finalul rechizitoriul, procurorii DNA anunță formarea unui nou dosar de fraudă cu fonduri europene, în care sunt vizare și două firme deținute de fiul liderului PSD.

„Raportat la activitatea derulată în cadrul proiectului ”Achiziție stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC Tel Drum SA cod SMIS 56873” conform contractului de finanțare nr. 5IM/063/14.09.2015 de numiții Dan Bărbieru și Gabriel Putineanu, se reține că există suspiciunea rezonabilă că aceștia au ajutat în mod direct la comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prev și ped de art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, prin facilitarea întocmirii documentelor cu caracter nereal, fiind persoanele care au avut în mod direct activități cu inculpații și cu Autoritatea de Management, cunoscând caracterul nelegal al activității. De asemenea, din probele administrate în cauză a reieșit că există suspiciunea rezonabilă că Dan Bărbieru și Putineanu Gabriel au oferit ajutor material reprezentanților Tel Drum SA, WFA Impex SRL, Zooveg 2010, Agrotrust și Romcip și cu ocazia implementării și derulării altor proiecte cu privire la care există indicii de fraudă, motiv pentru care în cauză se va dispune disjungerea, formarea unui nou dosar și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prev și ped de art 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000”, se arată în rechizitoriul dosarului Tel Drum 1.

Tot în rechizitoriul dosarului Tel Drum 1 se menționează și faptul că fiul lui Liviu Dragnea deține firmele Zooveg 2010 și Romcip, cele două fiind printre principalii parteneri de afaceri ai firmelor trimise în judecată.

„În ceea ce privește caracterul de operator economic independent al Ofertantului față de Beneficiar, analizând situația fiscală a ofertantului câștigător se constată că livrările efectuate de WFA Impex SRL sunt fie către instituții publice, fie, în proporție de peste 30%, către Tel Drum SA, Romcip SA și Gransiloz SA, firme care sunt controlate de același grup de persoane. În situația în care livrările sunt către instituții publice, la momentul participării la licitație WFA Impex SRL are ca terț susținător Tel Drum SA sau subcontractează lucrările către această societate, iar în perioada de executare Tel Drum SA este principalul furnizor de materiale, inclusiv mixtură asfaltică.

Gransiloz este deținută de Zooveg 2010 care la rândul său este deținută în proporție de 71% de Dragnea Valentin Ștefan, în proporție de 20% de Putineanu Gabriel și în proporție de 9% de Dragne Ilie Liviu. Administratorul Tel Drum SA, numitul Petre Pitiș, a deținut 98,02% din Zooveg 2010 SRL și 19% din Gransiloz. Tot în societatea Zooveg 2010 a mai deținut 39,71% societatea Ludikon System SRL care, ulterior mutării sediului social în Alexandria, județul Teleorman, a fost redenumită S&P Investment Management.

S&P Investment Management SRL este, la rândul său, deținută în proporție de 90% de Dragnea Valentin Ștefan și în proporție de 10% de Dragne Ilie Liviu, proporțiile fiind păstrate de cei doi și în cazul societății Trident 51.

S&P Investment Management SRL deține 1% din Interfrigo Logistics, societate care mai are ca asociați pe numitul Barcaru Dan-Liviu, fratele numitei Pitiș Dana Mihaela, cu o cotă de 89%, precum și pe numitul Mocanu Ion Daniel. Interfigo Logistics a avut, anterior, ca asociat și administrator și pe numitul Neagoe Daniel, unul dintre administratorii Agroboian Cooperativa Agricola.

Interfrigo Logistics are sediul social la aceeași adresă, respectiv municipiul Pitești, str. Dârzu, nr. 8, județ Argeș, la care are sediul declarat societatea Sloane Coffee Roastery – în corpul C2 Sloane Coffee Roastery și în corpul C3 Interfrigo Logistics-, societate înființată de Pitiș Petre și Pitiș Teodora și administrată, pentru o perioadă, de Mocanu Ion Daniel. Pitiș Petre a mai deținut calitatea de asociat sau administrator în societatea Construct CIV SRL și în societatea TAC.

S&P Investment Management SRL a mai deținut 99,84% din societatea ROMCIP, societatea schimbându-și numele în Ferma Salcia SA, în această societate fiind anterior asociat și administrator și Pitiș Petre, cu o cotă de 99,32%, iar în prezent fiind deținută în proporție de 90% de Dragnea Valentin Ștefan și în proporție de 10% de Dragne Ilie Liviu, care are și funcția de administrator”, se mai arată în rechizitoriul DNA.

Afacerile in care apare numele lui Dragnea jr.

Numit de presa locala/regionala “jupanelul Teleormanului“, Dragnea Valentin Ștefan figura asociat la trei firme: BRIZA DUNARII EVENTS SRL Alexandria, S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL Alexandria, fosta LUDIKON SYSTEM SRL Bucuresti și ZOOVEG 2010 SRL Lita.

BRIZA DUNARII EVENTS SRL Alexandria a fost infiintata in septembrie 2016, are ca obiect principal de activitate “restaurante“, iar Dragnea jr. detine 60% din capitalul social (care este de 200 lei), partener de afacere fiindu-i Madalin Ionita (44 de ani). La ONRC nu exista la un moment dat mentionat administratorul, problema care apare si in decizia de infiintare a societatii, publicata in Monitorul Oficial nr.3435 din 22.09.2016.

LUDIKON SYSTEM SRL a fost rebotezata S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL. Societatea a fost infiintata in 2002, cu sediul social in Bucuresti si cu numele FREDO SISTEM SRL. A fost redenumita LUDIKON SYSTEM SRL in 2009, iar apoi a fost mutata la Alexandria si rebotezata S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL. Dragnea jr. a devenit asociat pe 10 aprilie 2014, iar asociat majoritar (90%) pe 23 aprilie 2014. Demn de mentionat este faptul ca firma a fost detinuta la un moment dat si de un off-shore din Seychelles – LAWAS INVEST & TRADE Inc, reprezentat de George Aristide Minculescu (48 de ani). Firma a inceput “sa miste” dupa preluarea de catre Dragnea jr., cu mentiunea ca, totusi, in 2015 a inregistrat un regres, atat cifra de afaceri, cat si profitul net fiind mai mici decat in anul anterior.

Totusi, aceasta firma nu este foarte importanta prin rezultatele obtinute, ci pentru ca este implicata in structura asociatilor/actionarilor altor doua societati, mult mai mari si mai importante. Astfel, S & P INVESTMENT MANAGEMENT este asociat/actionar la: FERMA SALCIA SA Salcia (fosta ROMCIP SA) si INTERFRIGO LOGISTICS SRL Pitesti.

Cunoscuta drept ROMCIP SA si rebotezata FERMA SALCIA SA se ocupa de cresterea porcilor si are un capital social de 801.835 lei, detinut de: S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL – 99,84% si Ilie Liviu DRAGNE (48 de ani) – 0,16% care este si presedinte al Consiliului de Administratie si mai apare si in alte afaceri ale lui Dragnea jr. El este mentionat de presa locala drept o ruda (apropiata) a familiei Dragnea.

S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL a devenit actionar “la porci” in ianuarie 2014, cand a preluat pachetul de actiuni detinut de Petre Pitiss, iar in anul schimbarii de actionariat, cifra de afaceri a crescut cu aproape 20%. Acest combinat de crestere a porcilor a infiintat o firma “de pantofi”  in noiembrie 2015. Atunci, ROMCIP SAs-a asociat cu PANTOFI LUX STEFAN SRL Bucuresti si cu Adrian Mladinoiu (35 de ani) si au infiintat STEFAN BURDEA SHOES SRL Bucuresti, societatea care se ocupa de “comert cu ridicata al imbracamintei si incaltamintei” si la care figura ca administrator Ilie-Liviu Dragne.

La INTERFRIGO LOGISTICS SRL, fosta LUDIKON SYSTEM SRL detine doar 1% din capitalul social, celelalte parti sociale fiind detinute de Dan-Liviu Barcaru (52 de ani) – 89% si Ion-Daniel MOCANU (40 de ani) – 10%. Firma are ca obiect principal de activitate “transporturi rutiere de marfuri” si a avut cele mai bune rezultate in 2013 – cifra de afaceri de 48 milioane lei si profit net de 6,38 milioane lei. Nu detine autocare si, prin urmare, este de banuit ca nu ofera si servicii de transport alegatori!

ZOOVEG 2010 SRL se ocupa de “cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase”, are sediul social in localitatea Lita din judetul Teleorman si la un moment dat era detinuta de: Stefan Valentin Dragnea – 70,10%, Gabriel Putineanu (43 de ani) – 20,59% si Ilie Liviu Dragne – 9,31%. Dragnea jr. figura prezent in aceasta firma din ianuarie 2015 (prin LUDIKON SYSTEM SRL), iar la un moment dat s-a implicat direct, initial printr-o majorare de capital social, urmata de preluarea partilor sociale de la LUDIKON SYSTEM SRL. In 2015, profitul net al societatii a crescut de 5,83 ori fata de anul anterior, ajungand la 2,85 milioane lei, la o cifra de afaceri de 10,11 milioane lei.

In aprilie 2015, ZOOVEG 2010 SRL a devinit unic asociat la GRANSILOZ SRL Lita, preluand la valoarea nominala partile sociale detinute de Gabriel Putineanu si Danel Barac, care detineau impreuna 99,62% din capitalul social (26.410 lei). Practic ZOOVEG 2010 SRL a platit sub 6.000 de euro pentru o firma cu afaceri de 3,25 milioane euro (in 2014).

In anul in care a ajuns pe mana lui Dragnea jr., GRANSILOZ SRL a inregistrat o majorare a cifrei de afaceri cu 21,79 milioane lei si o crestere de 17 ori a profitului net.

Acestea sunt afacerile in care este implicat oficial Dragnea jr., ca asociat direct sau indirect (prin alte firme). Daca luam in calcul numai anul 2015 si observam rezultatele financiare obtinute de S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL (2.513.690 lei), ZOOVEG 2010 SRL (10.109.623 lei), FERMA SALCIA SA (39.558.826 lei) si GRANSILOZ SRL (36.373.130 lei), rezulta afaceri de aproape 20 milioane euro.

To Top