Actualitate

Dosarul SIPA: Monica Macovei, acuzată OFICIAL de Parlament că a încălcat legea

Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticoruptie (fosta SIPA) a acordat joi vot favorabil raportului final în urma finalizării activităţii acestui for, concluzia prezentată de preşedintele Comisiei, senatorul PSD Viorel Salan, fiind că ministrul Justiţiei de la acea vreme, Monica Macovei, a încălcat legea.

 

Raportul, care va fi înaintat Birourilor permanente reunite, a fost votat de membrii Comisiei cu 9 voturi “pentru” şi 2 “împotrivă” (PNL şi USR).

“Concluziile sunt destul de clare. Ministrul Justiţiei în exerciţiu de la acea vreme, 2005 – 2006, Monica Macovei, a încălcat legea, iar activitatea de emitere a HG 127/2006 de desfiinţare a DGPA a fost pregătită din timp. Sunt relevante activităţile care vizează pătrunderea în spaţiile DGPA în ianuarie 2005 a ministrului Justiţiei de la acea vreme, care erau spaţii operative, nicidecum nu era constituită arhiva. Arhiva se constituie abia în 2006, după emiterea HG”, a spus joi senatorul PSD Viorel Salan,, după încheierea şedinţei Comisiei în care a fost prezentat, dezbătut şi aprobat proiectul de raport final. Aceswta a mai spus că obiectivul anchetei potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 67/2017 a fost acela de “a constata unele încălcări ale legii în ceea ce priveşte desfiinţarea DGPA şi accesul la informaţiile clasificate”.
Parlamentul are dreptul să transmită Parchetului General raportul Comisiei speciale, astfel că, cel mai probabil, Monica Macovei va fi chemată în fața procurorilor.

Comisia parlamentară de anchetă şi-a desfăşurat activitatea în 19 şedinţe, au fost audiate 46 de persoane, 4 persoane au transmis răspunsuri scrise şi 7 persoane nu s-au prezentat. Totodată, Comisia a transmis 71 de adrese către 21 de instituţii pentru a pune la dispoziţie date şi informaţii cu privire la obiectivele comisiei.

 

 

To Top