Actualitate

Elena Udrea în dosarul „Finanţare prezidenţiale 2009” : „Procurorii ar trebui să răspundă penal”

Elena Udrea a declarat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, că faptele din dosar sunt aberante și că procurorii ar trebui să răspundă penal dacă se dovedește că s-au făcut presiuni ca unii inculpați să dea declarații împotriva sa.

”Astăzi s-au invocat excepțiile din partea celor care sunt acuzați în dosar și s-a cerut judecătorului să trimită dosarul înapoi la procuror, ar fi a doua oară, pentru a se face un rechizitoriu în conformitate cu legea. În acest dosar eu am făcut o plângere penală, la Parchetul General, împotriva procurorilor care l-au instrumentat, împotriva domnului Bulancea, doamnei Ana Dana și a procurorului șef de secție, Popovici, care au fost înregistrați de către o persoană din interiorul DNA, cum au pus la cale o declarație a unui inculpat, eu presupun că George Nastasia, prin care acesta să mă acuze.

Eu am făcut această plângere penală în luna iunie a acestui an, am depus probe la dosar. Între timp, am aflat lucruri, evoluții, și anume că unul dintre polițiștii implicați în povestea aceasta, cu înregistratul în interiorul DNA, a dat mail-uri celui care a făcut înregistrarea și a solicitat să meargă la DNA și să predea înregistrarea făcută pe ascuns, dar din partea Parchetului General nu am nicio știre, nu am fost informată că s-ar fi întâmplat ceva. Eu totuși sper că se va cerceta cazul acesta pentru că e foarte important.

Deci, dacă pe lângă greșelile făcute de procurori în cazul acesta, se demonstrează și că s-au făcut presiuni asupra unuia dintre inculpați ca, prin declarațiile lor, să formuleze acuzații la adresa mea, atunci nu numai că acest dosar nu trebuie să mai existe în instanța de judecată, dar procurorii trebuie să răspundă penal.

Este o tâmpenie să presupui că eu instigam membrii de partid să aducă finanțări la partid. E aberant să spui că ceream unor lideri politici, eu, trebuia să îi instig eu să aducă finanțări la partid. (…) Faptele acestea sunt fapte care, chiar și săvârșite la instigarea mea, ar fi contravenții, și anume, ar ține de finanțarea unei campanii electorale. Dar dorința a fost, desigur, să îmi mai facă un dosar și în felul acesta, iată-ne la instanța de judecată astăzi”, a declarat vizibil iritată Elena Udrea.

To Top