Actualitate

Fost ofițer SRI, reţinut în dosarul BlacK Cube

Procurorii DIICOT au făcut o nouă reținere în dosarul în care sunt vizate persoanele responsabile de spionarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Este vorba despre Daniel Dragomir, fost ofițer SRI care mai are la activ un dosar, însă instrumentat de DNA.

În perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Daniel Dragomir a colaborat cu omul de afaceri Rami Ghaziri, care, ulterior, s-a constituit a martor în dosarul DNA.

La începutul anului 2015, pe 16 ianuarie, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) dispuneau trimiterea în judecată a locotenentului-colonel în rezervă Daniel Dragomir, fost ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare a banilor, folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii și uz de fals.

În același dosar, procurorii mai dispuneau trimiterea în judecată și a plutonierului-major în rezervă Marinela Zoica Dragomir, soția lu Daniel Dragomir și, de asemenea, fost subofițer în cadrul SRI, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în forma complicității, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii și uz de fals.

Mai exact, DNA susține că, în perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Daniel Dragomir, care îndeplinea funcția de șef grupare sectoare informativ-operative în Direcția Generală de Prevenire și Combatere Terorism din cadrul SRI, cu ajutorul soției sale, Marinela Zoica Dragomir, a pretins și, ulterior, a primit de la un martor denunțător, administrator al unor societăți comerciale, suma totală de 2.030.353,32 lei, echivalent a 462.567,61 euro, compusă din:

– 1.648.400 lei, echivalent a 374.078,01 euro (deși inițial a pretins suma de 400.000 euro), sumă primită în numerar într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane,

– 309.952,32 lei (echivalent a 70.575,87 euro), reprezentând finanțarea cheltuielilor necesare înființării, dotării și asigurării funcționării unei societăți comerciale, incluzând și un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne,

– 72.000 lei (echivalent a 18.000 euro), reprezentând salariul lunar de 8.000 lei, primit de soția sa, Marinela Zoica Dragomir, în calitate de administrator al acestei firme nou înființate.

Sumele de bani au fost pretinse și primite de către Daniel Dragomir pentru a-și folosi influența asupra unor funcționari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Garda Financiară.

Totodată, acesta i-a promis denunțătorului că-i va determina pe funcționari să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuțiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, către firmele martorului denunțător, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale.

În aceeași perioadă, cei doi inculpați au transferat, succesiv, sumele de bani menționate mai sus în conturi care le aparţineau lor sau unor membri ai familiei, iar, ulterior, au constituit depozite și au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 lei, reprezentând contravaloarea a 374.078,01 euro.

Consultanță pe baza experienței de la SRI

Pe de altă parte, procurorii DNA mai arată că, în perioada octombrie 2012 – 15 februarie 2013, cât și ulterior, Daniel Dragomir a folosit datele şi informaţiile cu caracter clasificat, obţinute în virtutea calităţii de ofiţer al SRI, pentru a obține anumite sume de bani și alte foloase necuvenite. Totodată, acesta a permis martorului denunțător accesul la date care se refereau la activitatea infracţională derulată de acesta şi grupul de firme aparţinând acestuia.

“În sarcina celor doi inculpaţi, lt. col. (r) DRAGOMIR DANIEL şi plt. maj. (r) DRAGOMIR MARINELA ZOICA, s-a mai reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2013, au determinat cu intenţie doi martori să semneze două înscrisuri sub semnătură privată, în cunoştinţă de cauză, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Înscrisurile, întocmite pentru a justifica banii primiți în schimbul traficării influenței, au fost depuse la 13.01.2015 şi 14.01.2015 în faţa organelor judiciare, în scopul producerii unor consecinţe juridice. Înscrisurile erau un contract de împrumut și o chitanță prin care, în mod nereal, se menţiona împrumutarea, respectiv, restituirea sumei pretinse şi primite, în numerar, de către DRAGOMIR DANIEL, în contul unei persoane din familia sa”, se mai arată în comunicatul remis de DNA în 2015.

 

To Top