Actualitate

Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir: „În perioada următoare vor exista din ce în ce mai multe dezvăluiri”

Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, a declarat, marţi seară, în cadrul conferinţei Platforma România 3.0, că SUA au prezentat, într-o manieră foarte clară, cum funcţionează statului paralel, lucru care se întâmplă şi în România, dar la o dimensiune mai mică. „În perioada următoare vor exista din ce în ce mai multe dezvăluiri, iar problema pe care noi avem de un an de zile este că aceste dezvăluiri nu îşi produc efectele. Oamenii sunt tot în aceleaşi funcţii, abuzurile continuă”, a declarat Dragomir.

„În SUA, statul paralel, state within a state, şi aceste entităţi sunt prezentate, în ultima perioadă, într-o manieră foarte clară. Acelaşi lucru, dar la altă dimensiune se întâmplă în România. (…) Statul paralel este format din elemente, din oameni care se află în structurile de forţă, serviciile de informaţii, parchet, care sunt legaţi de o strategie de menţinere a puterii şi de acapararea puterii, care îşi fac, din fiecare instituţie, legături şi conexiuni personale, dar şi instituţionale, în scopul de a nu lăsa clasa politică şi a nu lăsa persoanele alese democratic să conducă România”, a declarat Daniel Dragomir.

 Întrebat dacă poate fi de încredere în faţa oamenilor, ţinând cont că este cercetat penal într-un dosar, Dragomir a spus: „Credibilitatea mea nu stă la mâna sau la pixul unui procuror militar al DNA”.

„Aproximativ 20% din populaţia României are un dosar penal astăzi. Dacă vă uitaţi în zona politică, o sa vedeţi că 60-70% dintre politicieni au un dosar. Credibilitatea trebuie câştigată prin fapte, prin seriozitate, prin ceea ce spunem şi ceea ce facem. Credibilitatea mea nu stă la mâna sau la pixul unui procuror militar al DNA, care a inventat acest dosar, care m-a ţinut pe mine arestat 6 luni şi jumătate preventiv, procuror care a avut tot timpul documente contrasemnate personal de şefa DNA şi care, după prima instanţă de fond, a încasat cinci achitări răsunătoare, iar eu am fost condamnat în instanţa de fond la un an cu suspendare”, a adăugat fostul ofiţer SRI.

De asemenea, Dragomir l-a dat exemplu pe primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, reales în această funcţie chiar dacă a fost condamnat cu executare. „Avem unul dintre cei mai importanţi participanţi în această iniţiativă, este vorba despre primarul Mircea Gutău. A fost achitat în prima şi a doua instanţă şi a fost condamnat, chiar aici în spate (ICCJ-n.r.) de doamna Livia Stanciu, la ordin, la trei ani de închisoare cu executare. A executat, ulterior s-a adresat la CEDO şi CEDO a spus că a fost condamnat ilegal. Dacă vorbim despre credibilitate, oameni din Râmnicu Vâlcea au votat alegându-l pe Mircea Gutău şi înţelegând că împotriva sa s-a produs un abuz. Ulterior, i-au mai făcut un dosar lui Gutău”, a precizat fondatorul România 3.0.

Întrebat dacă se vede preşedintele României, fostul ofiţer a răspuns că „nu există o asemenea discuţie”.

„Iniţiativa va încerca să redea libertatea românilor şi să poată determina ca astăzi, românii să aibă parte de o justiţie corectă, lucru pe care nu îl mai au, pierzându-şi încrederea în instituţii. Vrem ca românii să aibă parte de justiție și să fie mândri de ei. În perioada următoare vor exista din ce în ce mai multe dezvăluiri, iar problema pe care noi avem de un an de zile este că aceste dezvăluiri nu îşi produc efectele. Oamenii sunt tot în aceleaşi funcţii, abuzurile continuă”, a mai spus Dragomir.

„Statul paralel este format din elemente care se află în structuri de forță, precum serviciile de informații și parchete, și care sunt legați de acapararea puterii, cu scopul de a nu lăsa ca oamenii politici, aleși democratic, să conducă țara. Statul paralel are o altă viziune despre cum se conduce o țară, evident, în interesul său”, a concluzionat Daniel Dragomir.

Platforma România 3.0 s-a extins şi pe plan naţional, având deja 20 de filiale.

Scopul principal al iniţiativei civice va fi să lupte cu „statul paralel”, motiv pentru care vor fi înfiinţate cinci departamente specializate. Cu ocazia conferinţei de ieri au fost stabilite structura de conducere și structurile locale, direcțiile de acțiune, departamentele interne ale inițiativei şi calendarul de activități interne și externe pentru anul 2018.

To Top