Actualitate

INCALIFICABIL: Charlie Hebdo, articol xenofob împotriva Simonei Halep şi a românilor

Publicația satirică franceză Charlie Hebdo a comis un gest xenofob faţă de români. In ultimul său număr, publicaţia a ironizat-o pe Simona Halep, triumfătoare, sâmbata trecută, la Roland Garros. Pe coperta revistei apare o caricatură cu o sportivă ridicând trofeul şi strigând ”Fier vechi, fier vechi”, ca şi cum ar dori să vândă cupa.

Nu este prima dată când presa franceză aduce atingere imaginii României. In 1994, pe fondul evoluţiei strălucitoare a Generaţiei de Aur la Mondialul din SUA, presa franceză titra: “Hagi şi şatra lui din Carpaţi scriu istorie la Mondiale”.

Apoi, a mai existat un alt episod xenofob, care l-a avut victimă pe Bănel Nicoliţă. Willy Grondin, antrenorul cu portarii de la Nantes, unde jucase Bănel, a postat pe Twitter un clip greu de calificat, sub titlul „Noutăţi despre Bănel Nicoliţă”. În imagini, un barbat cerşeste la o terasă din Franţa cântand la acordeon. Unul dintre cei de la mese se ridica şi îl loveşte cu un scaun, lăsându-l lat pe asfalt.

De-a lungul timpului, au existat şi alte momente derivate din asocierea pe care francezii o fac faţă de România, pe care o consideră o ţară de ţigani.

Cel mai jignitor gest al francezilor a fost cel din 2002, înaintea meciului amical de la Paris. Atunci, francezii au scos un afiş al partidei în care apăreau câţiva jucători de-ai lor, dar şi un violonist ambulant, care cântă în faţa unei biserici. ”Diferenţă între culturi”, au scris francezii pe afiş.

Jucătorii României s-au simţit jigniţi de această imagine şi au cerut anularea meciului, dar partida s-a jucat până la urmă, iar Franţa a învins cu 2-1. Atunci, reacția lui Viorel Moldovan, fotbalist român care a câștigat titlul în Franța cu echipa FC Nantes, a fost vehementă împotriva organizatorilor.

Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză, cu vederi de stânga şii anti-religioase, care publică în mare parte ilustrații (caricaturi și desene), dar și reportaje şi articole controversate, critice față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta.

Fondată în 1969, revista a fost amenințată în mod repetat de fundamentaliștii islamiști deoarece l-a pus pe Allah în ipostaze de nedescris.

Din acest motiv, pe 7 ianuarie 2015, în timpul unei ședințe de redacție, a fost atacat noul sediu din Paris al săptămânalului satiric. In urma respectivului atentat, au existat 12 morți și 11 răniți.

To Top