Actualitate

Kovesi dezvăluie cât e şpaga în sănătate, IT şi infrastructură

Laura Codruţa Kovesi a vorbit într-un interviu acrodat Rezistenţa TV despre corupţia din sistemul de sănătate şi a subliniat că dosarele instrumentate de DNA în acest domeniu au scos la iveală că mita în acest sector de activitate este de aproximativ 20 la sută din valoarea contractului.

“Am investigat un dosar în care o companie a oferit mită pentru a obţine autorizaţie în vederea punerii în circulaţie a unui medicament.

În astfel de situaţii, mita se cere în cash, înainte de încheierea contractului şi se cere un anume procent din valoarea contractului.

În domeniul sănătăţii, valoarea mitei e undeva la 20%, în IT la 10%, în infrastructură – între 2% și 5%.

Compania, că să obţină aceşti bani şi să-i ofere mită pentru a câştiga contractul, de foarte multe ori comite altă infracţiune: evaziune fiscală, spălare de bani. Oferă mită, câştigă contractul, după care trebuie să-şi recupereze banii.

Şi atunci, preţul medicamentelor creşte, calitatea serviciilor e mai slabă. Iată un efect indirect al corupţiei!”, a declarat Kovesi.

To Top