Actualitate

Kovesi nu îşi dă demisia: „E un festival disperat al inculpaților cu bani”

Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că atacul la adresa DNA nu este întâmplator şi că asistăm la un festival disperat al inculpaţilor.

„Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Am respectat legea în tot ce am făcut. Nu cred că acest atac e întâmplător. E un festival disperat al inculpaților. Aici nu e vorba despre Kovesi, sau despre procurorul șef al DNA. DNA nu e un om, e o instituție. Acest atac nu e despre Kovesi, ci despre procurorii care și-au făcut treaba, vizează umulirea statului și a cetățenilor. Pentru ce suntem atacați, pentru că ne-am făcut treaba? Justiția e supusă unui atac. Ne atacă inculpați, oameni care au bani, nu oameni cinstiți, oameni care doresc să decredibilizeze actul de justiție, să ducă în derizoriu faptele de corupție. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea poporului român”, a declarat Kovesi.

Ea a spus că „justiţia este sub un asalt de peste un an de zile şi dacă ne uităm cine ne atacă vedem – inculpaţi, oameni care au bani şi resurse şi care doresc să decredibilizeze actul de justitie şi să duca în derizoriu faptele de corupţie”.

To Top