Actualitate

Moţiunea de cenzură: Eugen Toma acuză PNL ca face un joc de imagine

Eugen Tomac a declarat astăzi că PMP este dispus să susţină moţiunea de cenzură anunţată de PNL, dar îi acuză pe liberali că fac un joc de imagine. Liderul PMP  şi-a exprimat nemulţumirea faţă de reticenţa liberalilor în ceea ce priveşte dialogul cu Traian Băsescu.

 „Dacă ni se vor solicita semnăturile pentru motiunea de cenzura, o vom susţine. Mi se pare însă doar un joc de imagine al PNL, atâta timp cât nu există o voinţă fermă în a da jos Guvernul PSD – şi aceasta se poate observa prin reticenţa în ceea ce priveşte dialogul cu preşedintele Băsescu şi PMP. Noi avem compartiment de partid serios de opoziţie. Acum câteva luni, când puteam crea o majoritate anti-PSD am propus şi un candidat la funcţia de premier în persoana colegului Siegfried Muresan. Colegii din PNL nu au utilizat această oportunitate uriaşă pe care a avut-o opoziţia. Astăzi însă vin şi spun că avem nevoie de un alt Guvern. Cine este însă premierul pe care trebuie să-l susţinem ? Vrem mai multă claritate şi coeziune, nu doar jocuri de imagine.”, a spus Eugen Tomac pentru  news.ro.
Biroul Executiv al PNL a decis ieri, în unanimitate, depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Tudose. Liberalii vor negocia cu toate partidele parlamentare în afară de PSD şi vor organiza proteste în toate marile oraşe.
To Top