Alte evenimente

Raport BM: Oradea depăşeşte media UE la înregistrarea transferului dreptului de proprietate

Un raport elaborat de Banca Mondială şi intitulat “Doing business în Uniunea Europeană 2017: Bulgaria, România, Ungaria”, care compară reglementările comerciale aplicabile companiilor locale în 22 de orașe din cele trei state cu alte 187 de state, arată că este mai uşor să demarezi o afacere în Bucureşti, Oradea, Ploieşti, Timişoara, decât în Constanţa sau Craiova.

“Toate oraşele din Bulgaria şi Ungaria, şi majoritatea celor din Romania, depăşesc media UE la indicatorul privind soluţionarea litigiilor comerciale. Debrecen, Miskolc si Szekesfehervar din Ungaria depăşesc statul cu cele mai bune performanţe din UE, datorită costurilor scăzute şi proceselor rapide, care dureaza 14 luni sau chiar mai puţin. In România, Braşov şi Ploieşti înregistrează termene mai lungi şi costuri mari legate de derularea procesului, precum şi punctaje mai mici la indicele privind calitatea procesului judiciar”, susţine documentul BM.

Raportul subliniază că în România sunt necesare cel puțin şase avize şi documente diferite în etapa premergătoare construirii, înainte de  obținerea autorizației de construire, inclusiv avizul Ministerului Sănătății, al Agenției de Protecție a Mediului și al  ISU.

Raportul arată că în Oradea depăşeşte media UE în domeniul înregistrării transferului dreptului de proprietate, în timp ce Timişoara este campioană la îmbunătăţirea procesului de soluţionare a litigiilor comerciale.

To Top