Actualitate

Raport DEVASTATOR al CSM: Kovesi şi Lazăr „au incitat la ură împotriva Guvernului”

Mihai Gâdea a prezentat în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3, un raport al Inspecției Judiciare în cazul anchetei pe OUG 13/2017, document confirmat de către inspectorul șef, Iulian Netejoru. Raportul relevă că în respectiva anchetă procurorii DNA au comis abuzuri și s-a încălcat Constituția.

„Inspector judiciar, procuror Adriana-Claudia Pampu-Romanescu, director al Direcției de Inspecție Judiciară pentru procurori, în cadrul cercetării disciplinare efectuate privind pe procurorii Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, din cadrul DNA, sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art.99, lit. t, din Legea nr 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, (…) referitor la activitatea acestora, cu încălcarea secretului anchetelor aflate în desfăşurare (…) prin comportamentul public al celor doi şefi de parchet şi prin folosirea birourilor de presă ale PICCJ şi DNA, pe care le conduc nemijlocit Augustin Lazăr – procurorul general al României şi Laura Codruța Kovesi – procuror şef al DNA, au lansat acuzații determinate la adresa membrilor Guvernului României care au elaborat Ordonanța nr. 13/2017, raliindu-se protestelor antiguvernamentale din Piața Victoriei. (…) Declarațiile celor doi au incitat la ură împotriva Guvernului și au amplificat protestele de stradă, manifestanții preluând acuzațiile formulate de aceștia”, precizează raportul Inspecţiei Judiciare.

Interesant este că documentul menţionează că „potrivit legii, DNA nu avea competență să cerceteze oportunitatea şi legalitatea emiterii unui act normativ cu caracter de lege, supus prin lege doar cenzurii Parlamentului”.

Acest document mai arată că procurorii DNA care au lucrat în dosarul “Ordonanţa 13”, Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, şi-au arogat alte competențe cu bună ştiință, din acest motiv ei fiind acuzaţi de de Inspecția Judiciară de exercitarea funcţiei cu rea credinţă în dosarul în care au anchetat modul de adoptare al actului normative invocat. In cazul celor trei procurori DNA, CSM a pornit o procedură disciplinară, al cărei termen este fixat pentru 25 octombrie 2017.

To Top