Actualitate

SUA include Pakistanul pe lista finanţatorilor terorismului

SUA au cerut adăugarea Pakistanului pe lista ţărilor care nu respectă reglementările împotriva finanţării terorismului, a declarat marţi agenţiei Reuters un oficial pakistanez de rang înalt.

Săptămâna viitoare, va avea loc la Paris o reuniune a Financial Action Task Force (FATF, Grupul Operativ pentru Acţiune Financiară), organism care stabileşte standardele internaţionale privind finanţările ilicite. Potrivit ministrului de finanţe al Pakistanului, Miftah Ismail, în urmă cu câteva săptămâni SUA şi Regatul Unit au introdus o moţiune pentru includerea ţării sale pe lista neagră a FATF, ceea ce ar putea afecta economia pakistaneză.

 SUA ameninţă că îşi vor înăspri atitudinea faţă de Pakistan, din cauza unor presupuse legături cu militanţii islamişti, dezminţite de guvernul de la Islamabad.

Luna trecută, administraţia condusă de preşedintele Donald Trump a suspendat ajutoare pentru Pakistan în valoare de aproximativ două miliarde de dolari.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington, Heather Nauert, a declarat că „SUA şi-au exprimat substanţial preocuparea veche privind deficienţele continue ale implementării de către Pakistan a regimului financiar împotriva spălării de bani şi a terorismului”.

Rezoluţia 1267 a Consiliului de Securitate al ONU cere tuturor statelor să blocheze activele anumitor persoane şi organizaţii. Printre acestea se numără şi Hafiz Saeed, un islamist din Pakistan acuzat de India că a planificat atentatele din 2008, din Mumbai, soldate cu 166 de morţi.

Potrivit lui Miftah Ismail, moţiunea americană de la FATF se referă la Saeed, ceea ce ar dovedi că SUA au acţionat la cererea Indiei, dar ambasada americană la Islamabad a dezminţit categoric informaţia.

To Top