Actualitate

Suma colosală pe care Roger Federer a câştigat-o din tenis. L-a devansat pe Tiger Woods!

Jucătorul elveţian de tennis Roger Federer, locul 2 ATP, l-a depăşit pe jucătorul de golf Tiger Woods în clasamentul câştigurilor obţinute din sport, a anunţat Revista Forbes.

Astfel, Federer devine primul jucător de tenis din istorie a cărui avere depăşeşte 110 milioane de dolari premii. După victoria obţinută, în etapa a doua a Grupei Boris Becker  de la Turneul Campionilor, în faţa germanului Alexander Zverev, Federer a ajuns la premii în valoare de 110.235.682 de dolari.

În ceea ce privește veniturile din contractele de publicitate, Roger Federer este pe locul patru într-un clasament al tuturor sporturilor, el având 58 de milioane de dolari și fiind depășit de Lionel Messi, LeBron James și Cristiano Ronaldo.

Tiger Woods, considerat cel mai bine plătit sportiv din lume, a acumulat în carieră premii în valoare de 110.061.012 de dolari.

Luna trecută, Roger Federer a devenit jucătorul cu cele mai mari premii obţinute din tenis, el întrecându-l pe sârbul Novak Djokovici, după ce s-a impus în finala turneului de 500 de puncte de la Basel. Federer, devenit profesionist în 1998, s-a impus în 95 de turnee, 7 dintre acestea fiind cucerite în 2017.

Topul câștigurilor din tenis :

  1. Roger Federer – 110,235,682 USD
  2. Novak Djokovic – 109,805,403 USD
  3. Rafael Nadal – 91,199,322 USD
  4. Andy Murray – 60,807,644 USD
  5. Pete Sampras – 43,280,489 USD
  6. Andre Agassi – 31,152,975 USD
  7. David Ferrer – 30,778,187 USD
  8. Stan Wawrinka – 30,623,544 USD
  9. Tomas Berdych – 28,220,153 USD
  10. Boris Becker – 25,080,956 USD

 

To Top