Actualitate

TERORISM JUDICIAR – DNA intervine la intimidare în procesul civil dintre Kovesi şi jurnalistii Antena 3, în care şefa DNA vrea 1.000.000 de lei

Mascaradă judiciară la Ploiesti, la ultimul termen din dosarul civil în care şefa DNA Laura Kovesi i-a chemat în judecată pe jurnaliştii Antena 3 Mihai Gâdea, Bianca Nae şi Radu Tudor, pe preşedintele GIP Mugur Ciuvică şi pe Răzvan Savaliuc, senior editor lumeajustitiei.ro. DNA a intervinit inadmisibil şi illegal în Dosarul civil nr. 6.043/3/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, în care Kovesi pretinde daune morale de 1.000.000 de lei de la jurnalişii menţionaţi.

Astfel, printr-o adresă datată 5 ianuarie 2018, semnată de şeful Secţiei a II-a, Marius Bulancea şi de procuroarea Mihaela Beldie-Canela, DNA a cerut Curţii de Apel Ploieşti să transmită fotocopii certificare conform cu originalul ale dosarului civil nr. 6.043/3/2015 în care a fost emisă sentinţa civilă nr. 1.243 din data de 16.10.2015 de către Tribunalul Bucureşti, în vederea soluţionării dosarului penal nr. 853/P/2016 instrumentat de DNA. Este oare admisibil ca DNA, care este pârăt în cererea reconvenţională a jurnalistului Răzvan Savaliuc, alături de pârăta Laura Kovesi, să instrumenteze un dosar penal privind un dosarul civil în care este parte, fără ca nimeni să ştie la cine şi la ce se referă acesta? Cu CERTITUDINE NU!

Conform portalului just.ro, sentinţa civilă a TMB nr. 1243 din 16.10.2015 este cea prin care jurnalistii Antena 3 au fost obligaţi la fond la plata unor daune morale absolut nejustificate de 250.000 lei (circa 60.000 euro) către Laura Kovesi, cele mai mari daune oferite vreodată în România într-un dosar de presă, ca urmare a unor opinii exprimate în emisiuni televizate referitoare la modul de instrumentare de către DNA al dosarului în care a fost condamnat fratele lui Traian Băsescu ca urmare a relaţiilor dubioase cu interlopul Bercea Mondial .

Documentul remis de DNA unei instanţe civile a fost descoperit la dosarul cauzei de către Răzvan Savaliuc, chiar în data de 6 martie, după ce aceasta a studiat dosarul la bară. Din acest motiv, jurnalistul a solicitat instantei de judecată să facă adrese către DNA, pentru ca instituţia condusă de Kovesi  să comunice obiectul dosarului penal nr. 853/P/2016, dacă s-a început urmărirea penală în caz şi impotriva cui.

Cererea era motivată deoarece se poate interpreta că judecătorii Marilena Panait şi Valentina Gheorghe pot face obiectul acestui dosar penal, situaţie care i-ar face incompatibili în a mai soluţiona cauza.

Extrem de speriată, preşedinta completului de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti, Marilena Panait, a refuzat să dea curs cererii lui Răzvan Savaliuc.

Din acest motiv, jurnalistul a formulat cerere de recuzare pe motiv de incompatibilitate absolută, legată de împrejurarea că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Savaliuc a solicitat instanţei să nu se lase intimidată de asemenea practici şi să îşi respecte jurământul depus la investirea in funcţie şi a subliniat în cadrul pledoariei sale: că “am impresia ca mai avem putin şi mascaţii DNA vor năvăli în sala de judecată”.

Mai mult, faţă de incidentul apariţiei la dosar a adresei DNA, care deşi are calitatea de pârătă s-a apucat să facă dosare penale necunoscute ca obiect pe marginea procesului civil în care Kovesi cere daune morale imense în mod netemeinic, Savaliuc a solicitat eliberarea de copii după adresele DNA de la dosar, dar preşedinta completului, judecătoarea Marilena Panait l-a îndrumat pe jurnalist să obţină actele de la arhiva instanţei (!).

Totodată, prin avocata sa, Daniela Frasie, Kovesi a făcut tot posibilul pentru ca dosarul să rămână în pronunţare la termenul din 6 martie. Şi acest lucru i-a ieşit, datorită unei Decizii controversate a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 70/2018) în care judecătorii s-au pronunţat pe “contestaţia privind tergiversarea procesului”, hotărând că judecătoarele de la Curtea de Apel Ploieşti sunt obligate să dispună cuvântul pe fondul apelurilor.

De altfel, pe tot timpul derulării termenului din 6 martie, judecătorii Marilena Panait şi Valentina Gheorghe de la Curţea de Apel Ploieşti au călcat sistematic în picioare apărarea jurnaliştilor Antena 3, refuzând să admită orice probă la dosar, refuzând să dea curs la doua cereri de repunere a cauzei pe rol, refuzând să primească o cerere de intervenţie principală, refuzând să facă adrese la DNA pentru clarificarea dosarului penal cladit de DNA pe marginea dosarului în care e pârâtă.  Practic, jurnaliştilor acuzaţi netemeinic de Kovesi nu li s-a admis nicio proba, judecătorii Marilena Panait si Valentina Gheorghe încălcând flagrant principiul continuităţii şi al nemijlocirii, refuzând să administreze probe şi să repună cauza pe rol, potrivit art. 214 Cod procedură civilă.

Din comportamentul judecătorilor CA Ploieşti a reieşit clar faptul că aceştia se aflau sub o stare de presiune puternică, întrucât nici măcar nu au lăsat părţile să dea citire cererilor ridicate, respingându-le din start pe banda rulantă în scopul de a rămâne în pronunţare cu orice pret.

Astfel, există bănuiala legitimă că DNA a pus presiune pe judecători pentru ca aceştia să pronunţe o decizie favorabilă pentru Laura Codruţa Kovesi.

Tinând cont de situaţia inadmisibilă creată, FreshNews solicită ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, dar şi CSM, să îşi exercite autoritatea conferită de lege şi să verifice cum este posibil ca pârâta DNA să deschidă un dosar penal pe marginea dosarului civil în care instituţia este judecată, şi să trimită ilegal adrese dubioase la o Curte de Apel care trebuie să decidă soarta unor jurnalişti care au urmărit doar aflarea adevărului şi informarea corectă a românilor în privinţa activităţii DNA.

 

 

To Top