Politic

Turcan: Dacian Cioloş este binevenit în PNL

Raluca Turcan, preşedinte PNL, a declarat că fostul premier Dacian Cioloș este binevenit în această formațiune, însă a subliniat că nu se impune o discuție în conducerea partidului, fiind o decizie a fostului prim ministru.

Nu cred că se impune o discuție în Biroul Politic despre o decizie individuală a domnului Cioloș. Pot doar să comentez decizia domnului Cioloș. (…) Poziția mea este aceeași: cred că domnul Dacian Cioloș ar fi fost și ar fi binevenit în Partidul Național Liberal”, a spus Turcan, înainte de ședința BPN al PNL, care are loc la Parlament.

Ea a susținut că este nevoie de oameni noi în PNL.

„Eu cred că foarte mulți colegi s-au exprimat că Dacian Cioloș ar fi un om foarte bun pentru a face parte din echipa PNL. Suntem în plin proces de reconstrucție a partidului, este nevoie și de oameni noi în decizia politica și cred că solidaritatea în astfel de momente este foarte importantă”, a adăugat liderul PNL.

 

To Top