Actualitate

Victorie a DNA împotriva unui fost ministru PDL acuzat de corupţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a respins azi excepţiile invocate de fostul ministru libebral-democrat al Comunicațiilor și Societății Informaționale, Valerian Vreme şi a decis că acesta poate fi judecat în dosarul Microsoft. Dosarul trece astfel din faza de cameră preliminară în cea a judecăţii pe fond, deşi fostul ministru PDL dorea retrimiterea dosarului la DNA. Totodată, judecătorii i-au menţinut şi controlul judiciar pentru următoarele 60 de zile.

MINUTA:

„Dosar nr. 2483/1/2017/a1 – Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul Vreme Valerian.

Constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. 204/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, privind pe inculpatul Vreme Valerian, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

În temeiul art. 348 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul VREME VALERIAN (…), măsură pe care o menţine pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 14 noiembrie 2017 până la 12 ianuarie 2018.

Dispune emiterea adreselor prevăzute de art. 215 alin. 5 Cod procedură penală.

Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţia privind menţinerea măsurii preventive”.

Pe data de 13 septembrie 2017, procurorii DNA l-au trimis în judecată în dosarul privind licențele Microsoft, sub control judiciar, pe Valerian Vreme, la data faptelor ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, sub acuzaţiile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conform DNA, în perioada septembrie 2010 — februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, ar fi încheiat, fără organizarea unei licitații publice, cu D.Con-Net AG – lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli. “Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent”, susţine DNA.

Conform procurorilor anticorupţie, D.Con-Net AG a achiziționat licențele cu 2.612.805 euro, iar ulterior Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achitat acestei firme 13.904.599 de euro.

DNA a cerut, pe 26 iulie a.c., președintelui Klaus Iohannis ridicarea imunității în vederea urmăririi penale a fostului ministru în legătură cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar două zile mai târziu şeful statului a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Valerian Vreme.

To Top