Actualitate

Walt Disney Company, acuzată că spionează copiii cu aplicațiile sale

Compania Walt Disney Company este acuzată că utilizează aplicațiile sale pentru smartphone-uri și tablete pentru a spiona copiii care le folosesc. WDC a fost chemată în fața unei instanțe din California unde este acuzată că aplicațiile sale colecționează informații despre copii, care sunt apoi vândute firmelor de advertising.

Circa 142 de aplicații Disney ar include componente software specializate în urmărirea și colecționarea datelor despre comportamentul online al utilizatorilor. Acest comportament contravine COPPA (Children’s Online Privacy Protection Act), lege adoptată de Congresul american în 1999 pentru a proteja intimitatea online a copiilor. Conform acestui act, colectarea datelor în cazul copiilor cu vârste mai mici de 13 ani nu se poate face decât cu acordul părinților.

WDC neagă că aplicațiile sale ar încălca COPPA și că este vorba de neînțelegerea reglementărilor legale din partea reclamantului.

Disney nu se află la prima abatere de acest gen. În 2011, filiala Playdom a WDC a fost amendată cu trei milioane de dolari pentru exact același lucru. Compania a anunțat că își va retrage conținutul de pe Netflix pentru a-și crea propriul serviciu de video streaming.

To Top